Dona a inaugurat o nouă farmacie la Iași, atingând pragul de 300 de farmacii la nivel național. Până la finalul anului 2017, reprezentanții companiei vor să depășească 350 farmacii, atât prin dezvoltare organică, cât și prin parteneriate în sistem de franciză.
Dona, al treilea jucător din piața de retail farmaceutic după Catena și Sensiblu, a anunțat că va continua să se extindă printr-un sistem de franciză, pentru început cu patru unități (două în București și câte una în Roșiorii de Vede și în Alexandria), iar mai apoi cu alte patru (dintre care trei în Capitală și una în Alexandria).